[RA] 2.Cum l-am intalnit pe Satyr

  "Vblog de bord, ziua 3127: nicio modificare, forme verzi de viaţă continuă să crească, planetele îşi modifică aspectul zi de zi, se pare că şi-au format un fel de societate şi se avertizeaza reciproc atunci când vine timpul de a culege. Medeea a mai gasit un rănit în Grădina, a fost otravit de albine când a încercat să  fure nişte apă. Nu mai avem multe provizii, va trebui să recurgem la un tratat de pace între noi şi Plante."

 -Un tratat  nu ar merge. Sunt fiinţe slab dezvoltate, se bazează strict pe instinct, ele nu inţeleg ce înseamnă nici compasiunea şi nici teama. Nu le putem şantaja sentimental şi nici nu le putem ameninţa, pur şi simplu nu există scăpare,Lloer.
 -Sunt sigură că am putea negocia cu ele, nu uita că despre Ei au spus că sunt o rasa primitivă, că nu au reuşit să evolueze. S-a crezut la început că nu sunt mai mult decât nişte mamifere şi au reuşit să dezvolte o societate fantastică! Satyr... Ei sunt descendenţii osireenilor...Dacă Ei au putut face asta, şi Plantele vor reuşi.Îti pot citi  nesiguranţa în ochi, ştiu că voi sunteţi obişnuiţi să nu acordaţi o a doua şansă, dar eu sunt diferită. Încă de mică am fost hranită cu poveştile bunicii despre osireeni, despre descendenţii acestora...Încă de mică ştiam că va veni un timp în care vom reuşi să restabilim legătura cu Ei şi să îi facem să realizeze cine sunt cu adevarat. Satyr, misiunea noastra e mai importantă decât îndoiala noastra, decât lipsa noastra de speranţă. Trebuie să ne ducem la bun-sfarşit scopul, indiferent de circumstanţe.
  Speram că vorbele  mele îl vor afecta cumva, însa el şi-a încrucişat mâinile la piept şi s-a strâmbat în semn de dispreţ, după care s-a întors cu spatele, a luat o arma cu gel şi a plecat pe drumul spre Grădina. Ştiam ce avea să facă: voia să ameninţe Plantele, să le facă să realizeze că dacă el îi omoară pe unii de ai lor, Plantele ar fi trebuit să se supuna şi să ne dea drumul. Ciudat este că s-ar fi contrazis...poate vorbele mele au avut un efect în cele din urma...

  Îmi amintesc cum l-am cunoscut pe Satyr: eram pe Satelitul E, baza noastră primise un mesaj de la Necromani în care noi toţi eram avertizaţi că nu există cale de scăpare. Cu toţii ştiau că nimic nu putea scăpa din calea Necromanilor. Erau o rasa care nu aveau niciun fel de sentiment. Ei doar atingeau pe cineva şi în acel moment îi consumau toate amintirile, toate trăirile, toate sentimentele. Îl făceau să devină nul, inferior şi fiind în acest stadiu, victima ,neavând un scop pentru care să trăiască, neavând amintiri, neştiind cine este sau de ce este acolo, trăia în agonie.Dacă trăia. De cele mai multe ori, atacurile erau atât de violente încât impactul schimba întreaga istorie a unei victime: până la extincţie. Până înainte de stadiul de embrion, până înainte de Suflare, de Idee.Nimic.
 Încercam să mă urc în una din navele de salvare când înaintea mea erau doua familii din rasa Poosh.Ştiam cât de familişti sunt, cât de mult iubesc tot ceea ce îi înconjoară, ştiam că până şi în acel moment în care erau pe punctul de a fi ucişi, ei nu învinovăţeau pe nimeni. M-am gandit cât de plină de ură eram eu şi ... i-am lasat să treacă.Atunci Satyr a ţipat la mine. Satyr era ca un fel de  primată, cu faţa în totalitate neagră, părul perfect alb şi musculatura bine definită. Avea cicatrici pe faţă, semn că luptase mai demult. M-am gândit că poate era un General, ca Aelaea.Mi-a spus că fiecare fiinţă e importantă, indiferent de culoare, mentalitate, religie sau sentimente şi mi-a ordonat să mă urc într-una din navete. Din păcate, deja era prea târziu. Navetele erau pline şi pregătite de zbor. Am crezut că şi Satyr va pleca, însă el a luat o arma cu gel de lângă perete şi, încruntat, m-a apucat de braţ şi m-a dus lângă uşa din exosticlă.
 -Ce crezi că faci?! Vrei să mori aici?! Realizezi că nu mai poţi merge, că navetele sunt pline, că dând o şansă acelei familii de pooshi, ţi-ai ratat propria şansă la viaţă?
 -Da, realizez, i-am răspuns eu. Atunci el m-a privit cu cea mai sinceră compătimire şi slăbindu-şi strânsoarea, mi-a dat arma.
 -Foloseşte asta.Nu se ştie cât timp vom fi aici dar dacă tot vei fi în pericol, măcar să ai ceva cu care să te aperi.Măcar să mori luptând.

 Şi totuşi,Satyr, nu am murit în acea zi. Necromanii nu au mai venit, se spune, din cauză că în cele din urmă ne-a ascultat cineva mesajul şi ne-a salvat.Sau unii spun că au venit dar că atacul lor a fost atât de puternic încât nici măcar nu ni-l mai putem aminti.Unii susţin că cei care erau în navete s-au salvat, fiecare îndreptându-se pe planeta natală, chiar şi pe Pământ, însă scepticii sunt de părere că nimeni din navete nu a supravieţutit. Presupun că nu vom şti niciodata adevarul.
 Aşadar, uite-ne aici, pe Selena 01B. Eu ,Satyr,Medeea care e asistenta noastră şi alte două duzini de creaturi fantastice, venite din toate cele patru universuri şi prinse aici, cu noi, în lupta noastră pentru spaţiu,pentru provizii, lupta cu Plantele. Nu ştiu ce vom face mai departe. Excello a propus să ne aliem cu ele pentru cele necesare,însă Satyr care e însetat de răzbunare, nu vrea să accepte asta.E normal...şi-a pierdut prietenii în Grădină.
  Grădina...aş putea să spun o alta lume chiar.Şi când te gândeşti că a luat fiinţă din laborator! O rădăcină într-un pahar cu apă care întâmplător a ajuns în generatorul globular! Ceva atât de inofensiv care acum ne-a scăpat de sub control....

[RA] 1.Mesajul care ne-a inghetat

"...ne vom indrepta spre voi in orice clipa. Nu aveti scapare de data aceasta. Rugati-va, ati spus ca sunteti un popor plin de speranta. Sperati, visati sa supravietuiti! "

 Mesajul a fost urmat de un raset dur, insa atat de ascutit incat aproape ca a crapat exosticla.Toti cei de la bord erau inspaimantati,le puteti citi in priviri oroare. Aelaeai s-a uitat la mine.De obicei, din cauza upgradarilor pe care si le facuse de-a lungul timpului, nu puteai observa niciun fel de expresie pe fata ei, nimic care sa-i  tradeze emotiile.De aceea toti se temeau de ea, pentru ca nu puteau observa cand era vulnerabila. Insa acum...acum lacrimile argintii se puteau observa pe chipul ei albastru ca oceanul-sau, ma rog, ce a mai ramas din ocean. Daca Aelaea era speriata, cum ar fi trebuit sa ne simtim noi? Inginerii nostri cautau raspunsuri, incercau sa patrunda in Baza de Date ,unii incercau sa vorbeasca cu cei de la Panolul de Control insa se parea ca ne abandonasrea de mult timp. Eram ratatciti, plutind fara o destinatie anume, fara coordonate  setate pe vreo Punte sau Insula sau ...fara a ne putea intoarce pe pamant.
  20 de minute au trecut in disperarea asta continua.Se parea ca toti isi pierdusera speranta insa eu stiam ca vom reusi sa facem ceva. Stiam ca erau rase care ne datorau favoruri pentru ca ii ajutasem pe cei de-ai lor, speram ca mesajele noastre S.O.S vor  ajunge la ei si compasiunea va invinge in fata fricii.Insa nimeni nu voia  sa se amestece in treburile lor... cu totii stiau ca era putin probabil sa le supravietuiesti sau chiar daca reuseai, nu aveai sa mai fi la fel niciodata...
 M-am asezat in coltul patului si am privit pe fereastra din tavan. Era patata din cauza stropilor de ploaie acida, insa cerul se vedea destul de clar. Puteam vedea planetele atator specii...atatea galaxii....  cele patru Universuri misunau de viata. Evolutia, dorinta de a cunoaste mai mult si mai mult, arta,atatea societati dezvoltate in atat de multe moduri incat era greu sa ti le imaginezi.
 Bunica mea imi povestise odata de aceti osires. Erau o rasa ceva mai indepratata, planeta lor era in uniformitate totala: aceeasi limba, aceleasi reguli peste tot, aceeasi populatie, dar dorinte atat de diversificate incat cei de pe Osirus au dat specialisti in orice domeniu: inginerie, botanica, medicina[si prin asta ma refer si la microchirurgie], arta, comunicare cu alte specii, confectionarea oricaror materiale, istorii si lista continua la nesfarsit. Dar niciodata politicieni, niciodata armata. Ei erau pacifisti.Din pacate, rasa lor a disparut acum mult timp, insa in locul lor a aparut o noua rasa, la fel de spectaculoasa, cu la fel de multa dorinta de cunoastere. Descendenti directi ai celor de pe Osirus, creeatiile osireenilor.

   "Toata lumea sa vina pe Punte! Am reusit sa gasim cateva navete de salvare! Nu sunt multe, insa daca ne inghesuim vom reusi sa scapam toti cu viata. Speram sa ne indreptam spre Pamant!"